Bun venit !

Blogul părintelui arhim. Dumitru Cobzaru din partea fiilor duhovniceşti!

luni, 11 iunie 2018

Arhimandritul Serafim Măciucă – isihast, dar neodihnit, statornic, dar neastâmpărat, inocent, dar abil, solitar, dar solidar, suferind, dar hâtru


Arhimandritul Serafim Măciucă – o șansă pentru contemporani!*

Pentru Mânăstirea Nicula, o şansă mare, care a devenit şi şansa noastră, a fost şi este Icoana Făcătoare de minuni a Maicii Domnului, de pe tâmpla iconostasului. Totodată, pentru Mânăstirea Nicula, o binecuvântare a fost şi venirea Părintelui Serafim Măciucă, cel care a stăreţit între anii 1960 şi 1970, pentru că el a redescoperit Icoana Făcătoare de minuni, ce fusese ascunsă într-o casă din Lunca Bonțului, de către un credincios. Tot Părintele, ajutat de pictorii bisericeşti, a pictat această biserică, în anul 1961. Acest sfânt lăcaș nu a fost pictat niciodată până atunci! La inițiativa Părintelui, au fost introduse în mânăstire apa și curentul electric. Acestea sunt doar câteva fapte deosebite ale omului dăruit de Dumnezeu, care a cârmuit cu vrednicie Mânăstirea de la Nicula, timp de zece ani.
              Cu voia lui Dumnezeu, Părintele Serafim Măciucă a ajuns să păstorească și credincioșii din orașul minier Bălan, unde a ridicat din temelie o minunată biserică și o casă parohială. Părintele a păstorit credincioșii timp de aproape douăzeci de ani. A fost o perioadă fericită pentru locuitorii de acolo, întrucât a oficiat sfintele slujbe, a botezat mii de copii, căci sâmbăta aveau loc chiar și câteva zeci de botezuri. A săvârșit Taina Cununiei pentru cei care au dorit să-și întemeieze o familie, sub ocrotirea lui Dumnezeu.  Faptele Părintelui Serafim rămân vii în memoria tuturor credincioșilor care l-au cunoscut şi care vin la Mânăstirea Nicula să se reîntâlnească cu duhovnicul lor.
              Datorită acestor fapte deosebite, Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei a rânduit ca, astăzi, cu acest prilej, când preoţii pensionari s-au întrunit în Sinaxă la Mânăstirea de la Nicula, să i se acorde o distincţie Părintelui Serafim, pentru toate cele pe care le-a săvârșit în decursul vieții şi în special pentru faptul că ieri a împlinit vârsta venerabilă de 90 de ani. De aceea, Părintele Arhiepiscop şi Mitropolit îi va oferi distincţia „Crucea Arhiepiscopală”.

Arhimandritul Serafim Măciucă – isihast, dar neodihnit, statornic, dar neastâmpărat, inocent, dar abil, solitar, dar solidar, suferind, dar hâtru

              Astăzi, evenimentele au fost mai multe. Noi le-am făcut un mănunchi şi ne-am bucurat fiecare în parte şi toţi laolaltă. Dar pentru că l-am gratulat pe Părintele Serafim şi pentru că este şi pensionar, aş vrea să îi aduc un omagiu şi printr-o scurtă biografie, pe care am să o citesc şi la care am să adaug câteva amănunte, pe care unii le ştiţi, iar alții probabil că nu le ştiţi. Am dat un titlu prelegerii mele şi sper ca Părintele să nu se supere foarte tare pe mine, fiindcă am să fiu destul de direct. Titlul este: Arhimandritul Serafim Măciucă – isihast, dar neodihnit, statornic, dar neastâmpărat, inocent, dar abil, solitar, dar solidar; suferind, dar hâtru.
              Părintele Serafim Măciucă s-a născut la 11 iunie 1924, în Petreşti, Focşani, fiind, alături de două surori, fiul lui Radu şi Ileana. După ce termină şcoala primară în satul natal, rămâne ca ajutor părinţilor, pentru că surorile se vor călugări. Va pleca şi el, mai târziu, la mânăstire, la Sihastru de Bacău, unde va fi călugărit în anul 1951. Frecventează cursurile Seminarului de la Neamţ timp de patru ani, după care studiază pictura, la Bucureşti, timp de trei ani. Pictează sala de mese de la Mânăstirea Dălhăuţi, de unde se va duce pedagog la Seminarul din Buzău. Aici avea să fie hirotonit ierodiacon. După Decretul din ’59 , vine în Ardeal şi se stabileşte la Nicula. Începând din 15 ianuarie 1960, când preia toiagul stăreţiei, Mânăstirea Nicula va cunoaşte realizări importante, datorită activităţii sale neobosite. A consolidat biserica de zid, care era foarte deteriorată, legând-o în centuri de fier şi acoperind-o cu tablă zincată, aşa cum este până astăzi, apoi, în 1961, a pictat-o. A realizat instalaţia de apă, a pictat şi paraclisul de iarnă, a renovat clădirile existente. Însă cea mai mare realizare a Părintelui Serafim, aşa cum o spuneam în biserică şi a reamintit și dânsul, a fost descoperirea Icoanei Făcătoare de minuni a Maicii Domnului, care a fost ascunsă de uniţi din 1948, când au părăsit mânăstirea, până în 1964. Va părăsi stăreţia la 1 decembrie 1969, plecând în Maramureş, la parohia Baba, pentru doi ani. Apoi, va păstori credincioşii din parohia Bălan, judeţul Harghita, unde va reuşi să-şi continue munca administrativă, cu realizări deosebite. La sfinţirea bisericii din Bălan, a fost ridicat de către Înaltpreasfinţitul Andrei la rangul de arhimandrit. Mai târziu, îl găsim, pentru o perioadă, stareţ al Mânăstirii Vărzăreşti, judeţul Vrancea, apoi duhovnic la Mânăstirea Pătrângeni, judeţul Alba. Deşi la o vârstă înaintată, munceşte şi aici cu acelaşi zel, încercând să pună bazele unei vieţi monahale la această nouă chinovie. Continuă cu alte mânăstiri din Vrancea, de pildă Mânăstirea Brazi şi Mânăstirea Soveja, dar revine la vechea lui iubire, Mânăstirea Nicula, unde îşi petrece bătrâneţile în liniştea rugăciunii. Pe drept cuvânt este considerat unul dintre cei mai de seamă stareţi ai Mânăstirii. Aceasta este scurta biografie, iar acum, comentând fiecare epitet în parte, v-aș mai spune câteva lucruri despre cine este Părintele Serafim.
              Am zis că este isihast. În primul rând, eu îl ştiu din copilărie şi Părintele era zilnic la Sfânta Liturghie, la ora șase, în bisericuţa de lemn de la Bălan, iar aceasta, neîncetat. În fiecare zi, dimineaţa, la ora șase, săvârşea Sfânta Liturghie, orice ar fi fost, oricât ar fi fost de muncă, oricât ar fi fost de bolnav. În perioada aceea când era la Bălan, îşi pregătea haine pentru Sfântul Munte. Se gândea că, într-o zi, va ajunge la Sfântul Munte şi-şi pregătea echipament, pentru că el considera că acolo vor fi condiţii vitrege de trăit şi îşi dorea tare mult să se liniştească în Sfântul Munte Athos. A ajuns în Sfântul Munte, dar s-a întors la Mânăstirea Nicula. Părintele Serafim este neodihnit până în ziua de astăzi, pentru că este un administrator desăvârşit. Tot ceea ce a realizat în cei nouăzeci de ani de viață este dovada clară că are o personalitate complexă. Părintele Serafim cânta, eu de la el am învăţat să cânt la strană. Părintele Serafim, aşa cum aţi auzit, picta. A încercat să picteze biserica de lemn de la Bălan, dar n-a terminat-o. Părintele Serafim avea o bibliotecă impresionantă şi citea. Părintele era un constructor desăvârşit. Părintele era mecanic auto. Dacă îl căutai în buzunare, totdeauna găseai un şurub, o piuliţă, o bucată de sârmă și altele pe care le găsea pe jos, prin curte, şi nu le lăsa la întâmplare, gândindu-se că, poate, va avea nevoie cândva de ele. Părintele era apicultor, avea albine şi se ocupa de ele. Acolo am învăţat şi eu, am făcut un pic de ucenicie la albinele Părintelui, care, la Bălan, erau aşezate în preajma cimitirului, unde era şi casa parohială. De asemenea, Părintele avea o mică cramă. Totdeauna îi plăcea, toamna, să aducă struguri de la Vrancea şi să facă vin. Nu-l bea dânsul, dar avea mulţi muncitori şi totdeauna avea de grijă să le dea şi un pahar de vin.
Părintele Serafim a fost statornic în hotărârea monahală, căci, iată, a ajuns la nouăzeci de ani şi este un călugăr desăvârşit; la fel a fost și în slujirea preoţească. Dar, aşa cum spuneam, a fost statornic, dar neastâmpărat, pentru că toată viaţa lui a umblat foarte mult dintr-un loc în altul. Poate că cel mai mult a stat la Mânăstirea Nicula, aproape zece ani, dar şi în parohia Bălan, aproape douăzeci. În rest, Părintele a umblat foarte mult, şi pentru că-i plăceau maşinile. Trebuie să ştiţi că, la Mânăstirea Nicula, Părintele a început de la o motocicletă şi a terminat cu autoturisme care mai de care. Îi plăceau maşinile: le repara, le chituia, le vopsea și, bineînţeles, avea o pasiune deosebită pentru condus. De aceea, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofil îl numea „Măciuca drumului”.
Aşa cum zicea dânsul în biserică, deşi era conştient că pușcăria de la Gherla e aproape de Mânăstirea Nicula, a avut abilitatea să aibă ralizări și din punct de vedere material, să construiască, să introducă apa şi curentul, în aşa fel încât să nu ajungă la Gherla. Deci, aceasta presupunea o abilitate pe care nu o avea oricine. Tot lui îi datorăm intabularea pământurilor Mânăstirii Nicula, pentru că a ştiut, în anii 1967-1968, să rezolve aceasta pentru toate pământurile pe care le-a avut Mânăstirea Nicula şi care au fost colectivizate, iar apoi recuperate: incinta, pășunile și pădurile.
Părintele Serafim este un solitar, pentru că aceasta înseamnă monah: unul singur. Dar, în acelaşi timp, este un om solidar, pentru că a avut întotdeauna grijă de ceilalți, îndeosebi bătrâni şi copii. A avut mulţi ucenici, iar eu mă consider unul dintre ei şi îi datorez foarte mult. Dacă, astăzi, eu sunt ceva sau cineva, aceasta i se datorează în mare măsură Părintelui Serafim. Niciodată nu ne-am gândit vreunul dintre noi că, peste ani, voi ajunge stareţ în locul dumnealui. Când mergeam, de pildă, cu Boboteaza – în Bălan, se mergea şi cu icoana, în Postul Crăciunului, pentru că erau mulţi moldoveni, dar se mergea şi cu Sfânta Cruce de Bobotează –, Părintele lua de la cei mai bogaţi şi dădea la cei mai săraci. Întotdeauna avea bomboane sau fructe, în geantă sau în buzunare, şi, în orice casă unde erau copii, Părintele avea mereu grijă să lase acolo ce avea , daruri care nu erau de la el, ci de la ceilalţi, de la casele bogaţilor.
Părintele Serafim a fost, toată viaţa lui, suferind de o boală de stomac, de intestine, şi până în ziua de astăzi n-a scăpat de această boală. Este un fel de ispită sau, aşa cum se zice, un ghimpe, cred eu, o nevoinţă ca a Sfântului Siluan Athonitul, care toată viaţa a avut o durere de cap, ce nu l-a părăsit niciodată. Dar, chiar dacă a fost suferind toată viaţa lui, a ştiut să glumească, să fie un om simpatic, hâtru. Mereu ştia să zică o glumă şi mereu era cu zâmbetul pe buze, aşa cum îl vedeţi până în ziua de astăzi.
Înaltpreasfinţia voastră, vă mulţumesc că astăzi aţi socotit de cuviinţă ca, în acest cadru al Mânăstirii Nicula și în prezența oamenilor pe care îi avem de faţă, să-l gratulăm şi să-l omagiem pe Părintele Serafim, care o merită cu prisosinţă. Din partea noastră, este un gest infim în comparaţie cu realizările sale în ceea ce priveşte construcţiile ridicate, în ceea ce priveşte zidirea umană înfăptuită cu credincioşii şi ucenicii pe care i-a avut şi toate celelalte despre care v-am vorbit. Este un gest deosebit, pentru care vă mulţumim; vă mulţumesc în nume personal şi în numele obștii Mânăstirii de la Nicula. Știm că îl iubiţi pe Părintele Serafim şi întotdeauna i-aţi păstrat amintirea foarte vie, căci, ori de câte ori aduceam discuţia despre sfinția sa, ziceaţi câte două vorbe care îmi mergeau la inimă. Aceasta mă încânta foarte tare, pentru că eu, atunci când am deschis ochii pe pământ, primul preot pe care l-am văzut a fost Părintele Serafim. Nu el m-a botezat pe mine, dar, când am început să cunosc lumea, primul pe care l-am cunoscut a fost Părintele Serafim Măciucă. Vă mulţumesc și dumneavoastră, tuturor celor care sunteţi prezenţi, astăzi, aici, felicitându-vă din tot sufletul că aţi reuşit să veniţi. Îi mulţumesc şi Părintelui stareţ Nicolae, care este o gazdă bună, întotdeauna. Vă mulţumesc tare mult! Iar Părintelui Serafim: Sărut dreapta, Părinte!


* 12 iunie 2014, Sfânta Mânăstire „Adormirea Maicii Domnului”, Nicula, jud. Cluj