"Sunt ortodox si vreau sa-mi cunosc credinta" - o explicare catehetica a Simbolului de credinta, cateheza I...!

„Sunt ortodox şi vreau să-mi cunosc credinţa” este genericul sub care se va desfăşura în toate serile din acest post programul catehetic rânduit de IPS Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei. În fiecare seară se va explica câte un articol din Simbolul de Credinţă, din Crez, care este pentru Biserica noastră expresia credinţei celei adevărate şi, comprimat, adevărul de credinţă, care trebuie să ne determine viaţa; structura dogmatică, dar, în acelaşi timp, duhovnicească, pe care trebuie să ne clădim duhovniceşte. Cateheza din această seară se vrea o introducere pentru cele ce urmează.

Noi cunoaştem Simbolul de Credinţă pentru că îl rostim la fiecare Sfântă Liturghie şi, probabil că, îl rostim şi în rugăciunile noastre personale. Pentru prima dată ni se rosteşte de către naşi, atunci când suntem botezaţi.

Fără Simbolul de Credinţă, practic, credinţa noastră se consumă în termeni delicaţi, pentru că, în general, creştinii ortodocşi, sunt ignoranţi, nu îşi cunosc credinţa. O parte, destul de însemnată, sunt superstiţioşi, trăiesc o credinţă superstiţioasă. Dacă ar fi doar să fac apel la Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, pe care l-am prăznuit nu demult. Ce ştim noi despre Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul? Că el aduce ploaia, tunetele şi fulgerele şi, probabil că, tot el este la mijloc atunci când este secetă. Putem spune despre Sf. Prooroc Ilie şi aceste lucruri, dar, mai important, este ceea ce spune în Acatistul său, că este Prooroc şi Înaintemergător al celei de-a Doua Veniri a Mântuitorului nostru Iisus Hristos, lucru pe care îl ştiu prea puţini creştini. Sărbătoarea Sf. Prooroc Ilie a devenit o zi în care superstiţia şi-a găsit locul, atât pentru creştinii ortodocşi, şi nu numai. Chiar cei ce nu au cultul sfinţilor, în ziua de Sf. Ilie se străduiesc să nu lucreze, nu cumva să-i trăznească...?! Deci totul se rezumă la o credinţă superficială şi superstiţioasă. Şi o parte bună din creştinii noştri trăiesc această credinţă.

O altă parte trăiesc o credinţă ritualistă, în sensul că, respectă regulile care sunt impuse de Biserică şi atât! Merg la biserică duminică şi în sărbători, îşi rostesc rugăciunile, probabil că şi postesc, se spovedesc şi se împărtăşesc o dată pe an şi cam aceasta este credinţa lor şi mai mult decât atât nu (am evitat intenționat să reclam obiceiurile foarte costisitoare de la înmormântări...?!). Nu-i interesează. Şi-au făcut datoria şi consideră că Dumnezeu le este dator la rându-I. Ori, iată că, programul catehetic ce s-a rânduit, vrea să vă trezească curiozitatea şi, mai mult, să vă deschidă mintea şi inima spre a vă cunoaşte credinţa şi a evita să fiţi ignoranţi, superstiţioşi sau ritualişti, ci să fiţi credincioşi cu adevărat, împlinindu-ne şi datoria şi cunoscându-ne credinţa în aşa măsură încât, aşa cum spuneam la început, să ne clădim duhovniceşte pe structura adevărului de credinţă. Fără adevăr nu există mântuire, precum ne învaţă Sfinţii Părinţi că fără Biserică nu există mântuire şi că Biserica este stâlp şi temelie a adevărului, pentru că Simbolul de Credinţă a fost alcătuit de Biserică. Simbolul de Credinţă este opera, sau dacă vreţi, capodopera dogmatică a Sf. Părinţi de la Sinodul I Ecumenic de la Niceea şi în completare de la Sinodul II Ecumenic de la Constantinopol. Şi aceasta pe fondul necredinţei, a derapării de la adevărata credinţă, chiar a unor oameni ai Bisericii, preoţi şi episcopi. A fost necesar să se întrunească Sinodul I Ecumenic pentru că unul dintre preoţii Bisericii, anume Arie, se îndoia şi propovăduia această îndoială, de faptul că Iisus Hristos este în acelaşi timp Dumnezeu adevărat şi Om adevărat. Şi a avut foarte mulţi aderenţi. Acest preot a reuşit să convertească, nu la credinţa lui, la îndoiala lui, chiar episcopi şi probabil împăraţi. Astfel încât, Împăratul Constantin va convoca, în anul 325, primul Sinod Ecumenic, unde vor participa 318 părinţi din toată lumea, care vor ajunge, prin rugăciune şi stăruinţă, în deplină comuniune, prin cercetarea adevărului de credinţă, la un rezumat, care îl avem până astăzi, în primele 8 articole ale Crezului, ale Simbolului de Credinţă, adăugându-se mai târziu încă 4 la Sinodul Ecumenic de la Constantinopol din anul 381.

Este foarte adevărat că Simbolul de Credinţă a devenit pentru noi o rugăciune şi acesta nu este un lucru rău, ci foarte bun şi necesar. Un adevăr de credinţă poate fi cunoscut decât în duhul rugăciunii. Ca să ţi se descopere un adevăr de credinţă, să-l înţelegi pe dinlăuntru şi nu pe dinafară, nu doar ca o axiomă, mai bine zis o definiţie a credinţei, ca o dogmă, zicem noi, ci să-l cunoaştem pe dinlăuntru, însuşindu-ne acest adevăr de credinţă, este nevoie de rugăciune. De aceea s-a rânduit de Sf. Părinţi, ca Simbolul de Credinţă să se rostească în cadrul rugăciunilor, sau a rânduielilor de rugăciune pe care le avem; de pildă, în rânduiala rugăciunii de dimineaţă, dar mai important la Sf. Liturghie. Este de reţinut faptul că Simbolul de Credinţă în Sf. Liturghie este aşezat în momentul în care începe Liturghia Euharistică. Crezul încheie Liturghia celor chemaţi, partea învăţătorească, pedagogică a Sf. Liturghii. Observaţi, în ultima vreme, că această parte, în catedrala noastră, se încheie cu predica, adică imediat după ce se citeşte Sf. Evanghelie, se şi tâlcuieşte, iar după câteva ectenii, diaconul ne provoacă: „Uşile, uşile, cu înţelepciune, să luăm aminte!” și se rosteşte Simbolul de Credinţă; în vechime în acest moment se închideau uşile bisericii şi rămâneau înlăuntru doar cei botezaţi, cei care au mărturisit şi care şi-au însuşit adevărul de credinţă, cei care nu erau botezaţi, care n-au mărturisit încă credinţa public, erau scoşi afară, plecau, pentru că nu puteau participa la Liturghia Euharistică. Ori, Liturghia Euharistică, însăși Sf. Liturghie, se întemeiază pe Simbolul de Credinţă. Simbolul de Credinţă stă la temelia Sf. Liturghii. Noi ne împărtăşim cu Trupul și Sângele Domnului Iisus Hristos, Care mărturiseşte despre Sine că este „Calea, Adevărul şi Viaţa.”. Deci, Simbolul de Credinţă este calea, adevărul şi viaţa. În felul acesta trebuie să ne raportăm la Simbolul de Credinţă, și atunci când ne rugăm, pentru că Simbolul de Credinţă este şi o mărturisire.

Simbolului de Credinţă îi spunem şi Crez. El aşa şi începe „Cred”. Şi nu se mai repetă această afirmație. Ce înseamnă cuvântul „cred”? Înseamnă un adevăr pe care l-ai primit, ţi l-ai asumat, ţi l-ai însuşit şi pe care trebuie să-l mărturiseşti, simţi nevoia şi trebuie s-o faci. Deci, pe lângă faptul că este o rugăciune şi trebuie să fie o rugăciune, adică să-l rostim în duh de rugăciune, să ştim că este şi o mărturisire de credinţă şi că această structură dogmatică, rânduită de Sf. Părinţi este calea, adevărul şi viaţa, fără de care credinţa noastră este moartă sau se poate perverti în ceea ce spuneam la început – în nepăsare, superstiţie sau ritualism. Aşadar, să luăm aminte la fiecare articol din Simbolul de Credinţă, astfel încât credinţa noastră, a tuturor, să fie aşa cum Şi-a dorit-o Domnul – lucrătoare prin iubire! Amin!