Părintelui
Dumitru Cobzaru, un dar pentru ziua specială de 31 martie 2016
Un Dar cu dor de la TuDor
Am crezut că lumea a
devenit banală și m-am înșelat. O duminică oarecare și n-a fost așa. Un oraș
oarecare și n-am avut dreptate. O biserică oarecare. Cum am putut să gândesc
așa ceva? Biserica lui Dumnezeu nu e oarecare, eu sunt un oarecare.
S-au împlinit 40 de zile
de la moartea lui Tudor Taloș, un tânăr teolog din Șimleu Silvaniei pe care
l-am descoperit mai mult după ce nu a mai fost, un suflet unic cum i s-a mai
spus.
O zi frumoasă de martie
și cuvântul ,,oarecare” nu am să-l mai folosesc de acum înainte. Biserica
,,Cuvioasa Parascheva” plină de oameni inimoși la poalele Măgurii, adormită
parcă ca o mamă ce-și alăptează copiii la sân, precum lupoaica pe Romulus și
Remus.
O Sfânta Liturghie
încărcată spiritual a Sfântului Vasile cel Mare, un cuvânt de învățătură al
parintelui arhimandrit Dumitru Cobzaru(un ,,heruvim” cu chip blând de om), un
moment unic și profund pe care l-am trăit.
Cu câteva zile înainte
de a pleca la Tatăl cel Ceresc, Tudor, anticipând parcă drumul spre ,,Liturghia
Cerească” spre care va pleca, scrie o scrisoare unei familii de pictori din
Alba în care le cerea să-i picteze câteva icoane pentru cele mai dragi ființe
din viața lui. Scrisoarea, citită de părintele Dumitru începea așa:
,, Tatăl meu este preot, îl
cheamă Ioan, de aceea îmi doresc pentru el o icoană cu Sfântul Ioan Gură de
Aur. Pe mama mea o cheamă Florica, am găsit o Sfântă Florentina prin secolul 7,
prăznuită pe 20 iunie, dar fără nici o reprezentare, doar ceva renascentist și
foarte naiv, așa că vă rog să-mi faceți o icoană cu Cuvioasa Parascheva de la
Iași, mama are mare evlavie la ea. Pentru cumnatul meu, îl cheamă Marius, am
găsit acel Sfânt Marius din Roma, din secolul 4, dar fără nici o reprezentare,
dacă nu puteți să faceți nimic cu acesta aș vrea să-i pictați o icoană cu Maica
Domnului, are mare evlavie la ea, mai ales pentru icoana de la Nicula, dacă nu
orice icoană doriți dumneavoastră cu Maica Domnului...” și tot așa pentru
fratele său Marcel și sora sa Larisa.
Am
devenit repede mai atent și receptiv, chiar și la cele mai mici detalii, căci
mi s-a părut ceva extraordinar de emoționant și care nu mi se mai întâmplase să
văd și să aud. Așa cum l-am cunoscut eu pe Tudor(foarte puțin în viață),
scrisoarea ,,curgea timid, respectuos” și fără prea multe pretenții tehnice,
lăsa detaliile picturilor la latitudinea artiștilor, a ,,liniștii” lor cum s-a
exprimat el.
A
urmat apoi un gest și mai profund, părintele Dumitru a dăruit icoanele
comandate de Tudor ,,icoanelor” din viața lui pământească.
Am
început să mi-l imaginez, smerit, cu capul puțin plecat, fără să-și ridice
măcar privirea, cu o voce blândă aproape tremurândă.
Fără
să vrea, cred, și fără să ne dăm seama cei de față, ne dădea o lecție de
bunătate și dragoste chiar și de ,,Dincolo”, din Împărăția lui Dumnezeu.
Dintr-o dată întristarea pierderii lui s-a transformat în bucuria că
l-am cunoscut, foarte puțin ca și unitate de timp, dar de mare valoare ca și
caracter.
Dovada
caracterului său unic, ,,poate nu pentru lumea aceasta”, ca să citez pe cineva
apropiat sufletului său, a fost poate și mulțimea celor care l-au însoțit pe
ultimul drum, a celor peste o sută de preoți, a obștilor monahale de la mai
multe mănăstiri, a colegilor studenți teologi, a multor șimleuani înpreună cu
primarul, a însuși Înaltpreasfințitului Andrei, Mitropolitul Clujului,
Maramureșului și Sălajului care a ținut neapărat să-și ia rămas bun de la el.
Valoarea sufletului său, dacă-mi este permisă această exprimare, s-a
văzut în cuvintele frumoase care s-au spus, se spun și se vor spune despre el,
în predicile pline de emoție ale părintelui Dumitru, exarhul de la Cluj(tatăl
lui spiritual) și în aprecierile tuturor celor care l-au cunoscut sau auzit de
el.
Și-a
dorit să ofere daruri frumoase, icoane. Ce poate fi mai frumos? Daruri frumoase
pentru o familie frumoasă care are meritul că l-a crescut, educat și format.
Daruri prețioase unei familii și mai mari, a noastră a tuturor.
Un
Dar cu dor din Cer de la TuDor.
Cristian Mandiuc, Șimleu
Silvaniei, 29 martie2016
