Interviu:
1. Părinte, vă rugăm să dați mărturia
sfinției voastre despre Înaltpreasfințitul Mitropolit Bartolomeu Anania. Ne
interesează, în primul rând, să ne vorbiţi despre perioada în care a muncit la
Mânăstirea Nicula la diortosirea Bibliei. În ce context l-ați cunoscut pe Înaltpreasfinţitul
Bartolomeu?
L-am cunoscut doar după instalarea
ca Arhiepiscop al Clujului. Preocupat de viața monahală din Eparhie, de
revigorarea ei și de reîntemeierea vetrelor mânăstirești distruse de generalul
Bukow după 1700, Înaltpreasfinţitul Bartolomeu s-a folosit, pentru aceaste
acţiuni, de Mânăstirea Nicula și de viețuitorii ei. Nicula era, practic,
singura mânăstire din Eparhie; se înfiripase firav Cășielul, Ilva Mare și
Dobricul. Eu însumi am fost, o perioadă, stareț la o mânăstire nou înființată,
Soporu de Câmpie, și duhovnic la Mânăstirea Dobric. Vremurile au impus prezența
monahală și în alte sfere, astfel încât Mitropolitul Bartolomeu a dispus să
devin pedagog și duhovnic la Seminarul Teologic din Cluj-Napoca și, mai apoi,
preot militar al Garnizoanei Dej. Toate acestea ne-au apropiat și l-au
determinat să mă numească, în anul 2000, stareț al Mânăstirii Nicula, unde își
mutase deja atelierul biblic, mânăstire la care se gândea să îi devină cea de-a
doua reședință. Ceea ce s-a și întâmplat…!
2.
Care era ritmul de
lucru al Înaltpreasfinţitului Bartolomeu la diortosirea Sfintei Scripturi?
Mitropolitul Bartolomeu era tipul
omului care nu pierdea vremea şi chiar mărturisea adesea: „Nu mai am timp”! Era
și realist: nu își uita vârsta și nici nu neglija problemele Eparhiei. În
același timp, își dorea și știa că trebuie să termine lucrul, și nu oricum…! De
obicei, la Nicula, venea de miercuri după-masă și rămânea până sâmbătă seara,
când se întorcea la Cluj. În tot acest timp, lucra în exclusivitate la
diortosirea Sfintei Scripturi. Nu își permitea musafiri și nici audiențe decât
în situații foarte speciale. Era solitar de fel, dar nu se simțea singur. Îi
plăcea muzica clasică, iar prietenii lui cei mai buni erau cărțile, pentru că –
spunea – „vorbeau numai când voia el”!
3. Care era programul unei zile obișnuite de
muncă a Înaltpreasfinţitului Bartolomeu?
Ziua începea
la ora şapte dimineața. De obicei, micul dejun îl servea pe la nouă. Înainte,
intra în paraclisul său personal, unde își făcea rugăciunea. În general, citea
psalmi, îi plăceau foarte mult…, după care începea munca efectivă, cei mai
mulți ani la Nicula, la diortosirea Sfintei Scripturi. Se oprea pentru masa de
prânz și puțină odihnă, între orele 14-16, apoi, după o „luță” – adică o
cafeluță –, continua până spre seară, când se „răsfăța” cu un apus de soare,
care, după vorba lui, îi răsplătea o zi de muncă!
4.
Ce-i plăcea cel mai
mult Înaltpreasfinţitului Bartolomeu la Mânăstirea Nicula, care a devenit a
doua sa reședință?
La început, nu mare lucru…! Faima nu
corespundea cu realitatea decât în ceea ce privea Icoana Maicii Domnului. Cred
că ea l-a atras, cum, de altfel, ne-a atras pe toți…! Își dorea un loc unde să
se retragă pentru scris, liniște și chiar se gândea la un loc de retragere „la
bătrânețe”…?!
5. Părinte, vă rugăm să conturați
profilul personalității complexe a Înaltpreasfinţitului Bartolomeu.
Greu lucru…! La început, mi-a fost
frică de el, apoi, m-a determinat să-l iubesc și după moarte…!
6.
Care sunt cele mai
importante învățăminte pe care le-ați desprins de la Înaltpreasfinţitul Bartolomeu?
Primele
două sfaturi pe care mi le-a dat în particular, când m-a numit stareț al
Niculii, au fost: întâi, să fiu corect și transparent financiar – mi i-a dat ca
exemplu pe americani, care nu iartă ingineriile financiare – și, în al doilea
rând, să țin minte că nu am doar prieteni, ci și dușmani…!
7. Care
este moștenirea pe care o lasă literatul și slujitorul lui Dumnezeu Bartolomeu
Valeriu Anania culturii și Bisericii Române?
Culturii
i-a lăsat opera, iar Bisericii, viața…!
